Silvia Romanţa Fuca, arhitect, New York
Are 36 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, din 1998.
În anul 2000 a plecat în Statele Unite. " În '98 - '99, situaţia din România era foarte precară, şi pentru arhitecţi asta însemna că nu exista de lucru (...) În momentul respectiv mi-a fost destul de uşor să decid să vin în New York.
New York-ul are faima de "centrul lumii", locul unde te poţi realiza...unde "oricine se poate realiza"...nu-i chiar aşa, nu e chiar atât de simplu să vii în New York şi să te realizezi peste noapte dar perspectivele, pentru un arhitect, sunt practic nelimitate."
Cum, însă, excepţia confirmă regula, Romaniţa Fuca şi-a găsit de lucru în două săptămâni chiar dacă, spune ea, "a fost o întâmplare. (...) Am lucrat un an şi jumătate la o firmă ţinută de doi români plecaţi din România de peste 30 de ani (...) Le păstrez o amintire foarte plăcută pentru că au fost unii dintre cei mai respectuoşi angajatori pe care i-am cunoscut, aici sau în Bucureşti."
De ce New York?
"E un loc unic!....
M-a atras în New York faptul că e plin de viaţă, că la fiecare colţ de stradă se întâmplă ceva (...), că fiecare arhitect mare al lumii are o clădire construită aici.
Oraşul clocoteşte de energie! E foarte dens, e şi foarte haotic, e şi foarte ameţitor şi obositor dar are şi o seducţie puternică asupra oricui, e un oraş fantastic! Şi nu e o exagerare! E mai uşor să te plimbi prin New York decât să te uiţi într-o revistă de arhitectură!
- Pentru un arhitect de sensibilitate europeană, New York-ul este pe jumătate fantastic, pe jumătate dezamăgitor.
Partea fantastică este (...) în Manhattan, partea dezamăgitoare în afara Manhattan-ului, în Queens, Brooklyn, Staten Island. E o încântare deşi (...) nu poţi să spui că e o bijuterie arhitecturală din Battery Park până în Harlem. E un mix. Sunt multe straturi de dezvoltare care se suprapun unul peste altul."
Deşi întrebarea ar fi trebuit să fie unde se mai construieşte în New York, am preferat să întreb cum se construieşte în New York?
Şi-am aflat că, INCREDIBIL, în New York se construieşte pe baza unei legi!!!, "zoning resolution", se numeşte: "Americanii au inventat destul de devreme în evoluţia oraşului conceptul de "zoning", zonare.
"Zoning resolution" este o lege foarte voluminoasă şi foarte detaliată care, practic, legiferează ultimul centimentru pătrat din oraş. Spune exact cât poţi construi (...). E o mare diferenţă cu ce se-ntâmplă în Bucureşti." Deşi, "pot să-ţi spun din experienţă, avem legi urbane şi-n Bucureşti dar sunt mult mai laxe în comparaţie cu cele americane. Cele americane sunt extrem de restrictive şi nu lasă loc la interpretări şi la negocieri cu cei de la primărie.
În Bucureşti, tot timpul ajungi la un tete-a-tete cu o oficialitate şi-ncepi să negociezi cu aceasta. Bucureştiul e făcut din mici puncte negociate individual cu o autoritate locală.
Aici legea nu lasă loc la interpretări şi, drept urmare, funcţionarii de la primărie sunt doar administratori ai acestei legi dar nu sunt în poziţia să negocieze nimic cu nimeni! Dacă clădirea e un P + 6, să zicem, atunci Parter + 6 rămâne! Nici măcar P + 5 pentru că, din cauza valorii mari a terenului, nimeni nu-şi permite să construiască mai puţin! Şi nu e mai mult decât P + 6 pentru că nu se poate!
Practic, "zoning laws" sculptează fiecare clădire în parte şi dă "amprenta" maximă în care se poate dezvolta o clădire.
- Dar ştii şi tu, se spune că legile sunt făcute să fie încălcate. N-ai voie să construieşti, să zicem, mai mult de P + 6. Şi totuşi, se-ntâmplă. Cuiva îi trece prin minte să construiască mai înalt... şi construieşte...Ce se-ntâmplă?
- O dau jos! O demolează!...E simplu! Aici vin cu poliţia şi-ţi demolează casa construită ilegal!
"Zoning law" e făcută să protejeze interesul public, sănătatea publică, siguranţa publică."
În 1989, era elevă la un liceu bucureştean de elită, "Nicolae Bălcescu. Ţin minte că începusem să ne organizăm, noi, elevii, să revizuim structura de învăţământ, să înlăturăm anumiţi profesori "de tristă amintire"...(...) nu mai aveam uniformă, mergeam din doua-n două zile în Piaţa Universităţii să luăm pulsul...eram activi!"
A început să se pregătească pentru arhitectură în clasa a 11 a "nu cu foarte mare convingere", după propriile-i mărturisiri. "Era mai mult o continuare a tradiţiei de familie (mama e arhitect). Mi-a lipsit perspectiva la vremea aceea (...) dar nu cred că am făcut o alegere proasta!"
Nici eu. Astăzi, după planurile ei se construieşte Mănăstire Sfântul Dimitrie Basarabov din Mount Hope, Upstate New York.
Unde se vede peste 5 ani?
"Sincer, sper să fiu tot în New York! Poate ceva mai realizată (...) Cred că omul nu poate emigra mai mult decât o dată în viaţă (...) nu prea mai sunt mobilă."
Experienţa newyorkeză...se poate aplica altundeva?
"Experienţa newyorkeză este o experienţă care îţi deschide lumi nenumărate!"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu