"Sunt 20 de ani de întrebări"

A-nceput cu "ce-ar fi dacă?". Ce-ar fi dacă ne-am întoarce către noi înşine şi ne-am întreba în ce şi cît ne-a schimbat 1989.

Apoi a fost echipa.

Şi-aşa s-au născut poveştile. Altora.

Dar pentru că avem şi noi, poveştile noastre, ne-am hotarât să vi le spunem. Astăzi, Maria Balabaş, Ligia Necula, Anamaria Spătaru.

"Au fost aduşi (...) 10.000 de mineri"

Istoria va consemna, deşi diferit, în funcţie de povestitor: în România post decembristă au existat 6 mineriade; dintre toate, despre cea din iunie 1990 s-a spus că a fost cea mai sângeroasă. 

Se mai spune, încă, asta şi la 20 de ani de la momentul în care minerii veneau în Bucureşti "ca să apere democraţia", cum s-a jsutificat atunci.

"E greşit: "au venit minerii". Nu! S-au dat sarcini foarte clare!", spune Viorel Ene, astăzi preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România. "Conducerea FSN-ului,  N.S.Dumitru, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif, cu primaru' Predescu, au organizat sindicatele din Bucureşti iar parlamentarii FSN au sunat în teritoriu să le vină întăriri."

"Violenţa avea o cu totul altă natură"

14 iunie 1990

"1 din 6 moare pe Everest"

"Natura umană este să facă lucruri imposibile"

O căutare pe Internet după numele lui David Neacşu şi descoperi o lume aparte - cea a alpinismului. Afli că David Neacşu este cel care a condus prima expediţie românească pe Everest (în 2003) şi că tot el a stabilitrecordul mondial de viteză în ascensiune pe Kilimanjaro, în 1994. Şi că a condus şi prima expediţie românească pe Aconcagua, în 1996....şi încă multe altele.

Ce nu afli este povestea lui 1989. Dar David Neacşu a spus-o aici.

Buncărul de la CC, decembrie 1989

“Nu-mi imaginam România peste 20 de ani”

Pentru Sorin Lavric, 1989 a-nsemnat, deopotrivă, o eliberare dar şi o împlinire. Pentru ca 1989 i-a dat posibilitatea de a nu face o meserie pe care nu şi-o dorea - aceea de medic - şi de a deveni ceea ce visa încă din adolescenţă: filosof.

"Plecarea (...) a fost inevitabilă"

Pe George Mihăilă nu l-am cunoscut personal - dar l-am întâlnit "virtual". Mai bine spus, George Mihăilă este cel care ne-a scris, spunîndu-ne că ne ascultă emisiunile în fiecare dimineaţă, pe iPod, în maşină, în drum spre birou.

Apoi am aflat că "dimineaţa" lui este la New York iar biroul, la IBM T.J. Watson Research Center din statul New York, acolo unde lucrează din anul 2000. După ce, în prealabil, a făcut un doctorat la Universitatea din Toronto.

IBM Watson Research Center

Povestea, aici mai jos.



Dar şi aici:

Decembrie 1989.
La Brasov, in seara de 21, dupa ce am plecat din piata primariei, am fost oprit de doi civili (banuiesc agenti ai Securitatii), care mi-au luat datele de pe buletin, si mi-au confiscat filmul din aparatul de fotografiat (cu care facusem cateva poze in piata). Imediat dupa 22, m-am reintors la Bucuresti, si am gasit o capitala intr-o stare de asediu: am fost oprit de cateva ori de filtre organizate ad-hoc de cetateni cu banderole pe brat, care mi-au verificat buletinul si bagajele, copii alergau pe strazi cu primele ziare libere, o stare generala de exaltare amestecata cu teroare (se auzeau din cand in cand focuri de arma). Ajuns acasa, am plecat la Facultatea de Drept, "sa aparam Universitatea". Acolo, aceeasi exaltare, unii aveau arme, altii organizau comitete FSN.

Ianuarie 1990.
Revenind la cursuri la Facultatea de Matematica (eram in anul 4), am gasit colegii in fierbere, discutand de zor cum sa ne organizam, cum sa contestam profesorii asa zisi compromisi politic (mai degraba, mi se parea mie ca vor sa scape de profesorii care le dadusera note mai mici), ba chiar se discuta serios "inghetarea anului scolar". Mi-aduc aminte ca am fost delegat impreuna cu alti trei colegi (ca fiind cei cu notele cele mai bune din grupa), sa mergem sa discutam aceste probleme cu conducerea Facultatii. Si intr-adevar, am fost si am discutat cu seful catedrei si alti profesori cum ca grupa de Informatica solicita inghetarea anului scolar. Nu mai tin bine minte care dintre profesori, dupa ce ne-a ascultat cu seriozitate, ne-a explicat cu toata intelegerea ca ar fi in dezavantajul nostru sa terminam studiile cu un an mai tarziu, si deci sa ne intarziem inceperea carierei. Trebuie sa recunosc ca toti cei patru din delegatie ne-am dat seama ca profesorii nostrii aveau dreptate si am renuntat la idee. Si nici profesori n-am mai contenstat. Realitatea este ca nici unul din profesorii nostrii nu facuse nimic pe plan politic inainte de 1989, mergeam cu totii la sedintele de partid si discutam matematica in banci cu profesorii, in timp ce membrii biroului prezentau de forma ultimele rezolutii ale PCR, pe care de fapt nu le asculta nimeni.


Martie 1993.
Proaspat sosit in Canada, am solicitat o audienta la un asa numit "Academic Counselor" de la Universitatea din Toronto. La data si ora programata, m-am prezentat (imbracat la costum) in biroul sau si i-am povestit de unde vin si ca as dori sa fac doctoratul in informatica (Computer Science) la universitate.
Trebuie sa spun ca, atunci cand a vazut pe foaia matricola ca vin de la Universitatea din Bucuresti, s-a luminat dintr-o data, si mi-a spus ca stie ca este o scoala dintre cele mai bune, si ca nu voi avea nici o problema sa fiu admis la "graduate studies". A sunat cu mine de fata la departamentul de Computer Science, si i-a spus de mine profesorului responsabil cu indrumarea candidatilor, iar acesta m-a invitat pe loc la el in birou (cateva cladiri mai incolo, in campus). Asa am avut primul contact cu excelenta organizare si eficienta a sistemului nord american. Profesorul de la Computer Science, dupa ce mi-a examinat foaia matricola (aveam un singur 9, in cinci ani), m-a indrumat calduros sa depun o cerere de admitere la graduate studies, si mi-a spus (neoficial) ca aproape sigur voi fi admis.


Mai 1993.
Banii cu care venisem din Romania s-au terminat exact cand am reusit sa ma angajez ca programator la o firma de echipament de monitorizare a liniilor de productie.
La putina vreme dupa ce am inceput lucurul, a venit prin posta si scrisoare oficiala de admitere la Universitate, cu detaliile despre taxele scolare si oferta de bursa cu tot. Cum insa eram complet novice in sistem, n-am inteles ca taxele scolare (cam 4000 $) se pot plati treptat, din bursa, dupa incepereaanului scolar, si am crezut ca trebuie sa-i dau toti odata in septembrie. Or, eu banii acestia nu-i aveam, si nici n-aveam cum sa-i economisesc pana in septembrie din salariul de 2000$ pe luna, din care dadeam numai pe chirie peste 1000$ pe luna. Asa ca am refuzat oferta de inscriere la universitate, cu gandul sa strang banii si sa ma inscriu anul urmator.
Privind in urma, anul acela de activitate profesionala mi-a prins bine, pana la urma, asa ca nu regret acum (cu toate ca la momentul respectiv, mi-a parut rau, mai ales cand mi-am dat seama ca nu era necesar sa aman studiile).


Septembrie 1994.
M-am parasit serviciul (refuzand intre altele o oferta de marire de salariu cu 50%) si am fost primit la graduate studies, mai intai la master, si am primit si un post de "teaching assistant", care mai imi aducea si niste bani in plus fata de bursa.
Mi-amintesc cum profesorul la care tineam seminarul acesta m-a intrebat "cum se face ca din Romania ne vin atatia studenti foarte buni, care cand ajung aici publica in cele mai prestigioase conferinte, si in acelasi timp nu vedem niciodata nici o publicatie venind de la cercetatori din Romania". N-am avut alt raspuns, decat ca nu au avut acces (cu toate ca acum acces este, dar publicatii tot prea putine, din pacate).

Braşov 2005

Sighişoara 2005