Bogdan Dobrescu: Există două Americi

Bogdan Dobrescu:

"1982-1986 Liceul Lazar, Bucureşti.
1987-1992 Facultatea de Fizica, Magurele.
1992-1997 Doctorand la Boston University.
1997-2000 Postdoc la Fermilab.

2000-2002 Postdoc la Yale".

2002-prezent - Fizician la Fermilab - Cercetator in Fizica particulelor elementare"

Chiar şi numai aşa, fragmentul aceste de CV arată impresionant - şi te îndeamnă, parcă, să descoperi ce-i dincolo de simpla succesiune calendaristică.
În 1992, când îşi lua diploma în fizică, de la Facultatea de Fizică de pe Platforma Măgurele, "pentru prima oară se deschidea posibilitatea să studiezi în străinătate. Şi în Statele Unite era un sistem foarte bine pus la punct de atras studenţi din toată lumea. (...) Mi-am făcut doctoratul la Boston University (...) în fizică teoretică (...) şi am avut norocul ca, atunci când am terminat doctoratul, să primesc o poziţie de cercetător post-doctoral în grupul de fizică teoretică de la Fermilab".

"Mutarea de la Bucureşti la Boston nu mi s-a părut o schimbare prea importantă; de la Boston la Chicago, însă, unde este Fermi Lab, a fost mai mare. Oamenii sunt altfel în Boston decât în Chicago. Chicago e din partea aceea a Statelor Unite numită "Mid West", unde oamenii au întotdeauna mult timp, sunt foarte politicoşi, nu se grăbesc niciodată, niciodată nu te întrerup când vorbeşti cu ei; te lasă să vorbeşti până termini, pe urmă fac o pauză lungă şi după aceea spun altceva...a fost o schimbare."

L-am întrebat dacă şi ce l-a ajutat din şcoala românească.
"În principiu, aici se face şcoală mai bună. Fizica pe care am învăţat-o la liceu, se învaţă în America la facultate.(...)  Pe de altă parte, sistemul american e făcut în aşa fel încât în câţiva ani ne jung din urmă...Cred că, într-o mare masură, creativitatea este mult mai stimulată în sistemul american. (...) Sistemul, aici, e suficient de bun încât să-i încurajeze pe oamenii talentaţi să avanseze; sistemul românesc e suficient de bun  cât oamenii să facă lucruri bune.  
Există însă un avantaj într-un sistem ca cel american, în care eşti tot timpul deschis la restul lumii; pentru a fi astfel deschis la restul lumii, finanţarea e foarte importantă.
Faptul că finanţarea a fost scăzută (în România în 2009, n.r) atât de mult o să aibă impact cu siguranţă negativ asupra mediului ştiinţific românesc."

Pe de altă parte, oamenii talentaţi sunt creaţi de-a lungul multor ani (...).
În Statele Unite, un profesor bun e tratat ca un star de cinema, într-un anume fel, sau ca un jucător de frunte la baschet. Iar în cazul în care nu e tratat aşa, o altă universitate îi face o ofertă şi acesta se mută..."

Pentru restul poveştii, ascultaţi emisiunea...       

Japonia 2006. Cu sotia, Andreea si baiatul Silviu

Pricop-Revoluția a schimbat destinul tuturor

Lucian Pricop este scriitor, editor și istoric literar. În 1989 era licean, iar la acea vârstă regimul opresiv nu era resimțit foarte puternic:

Nu priveam regimul politic decât teoretic ca pe unul opresiv, ca pe unul dictatorial, pentru că viața de licean trece cumva de această graniță și intră cumva în ceea ce se cheamă libertate individuală. Nu știu decât că lucrurile aberante din manualele de istorie, din cele de economie politică, pe care le învățam inevitabil pentru olimpiade erau privite chiar ca un exercițiu memnotehnic.

În vremea aceea prieteniile, chiar dacă mai puțin cenzurate decât cele de maturitate, erau totuși selective:

Căutam efectiv lucrul de valoare, trăirea reală și emoția curată în intâlniri, în amiciții...

Pare că, în acea vreme, chiar preocupările adolescenților erau unele foarte serioase:

Constituisem un soi de nucleu intelectual, noi așa credeam că suntem, intelectuali, și una dintre temele de discuție permanente era referitoare la cărți pe care, prin diferite relații, le obțineam, le citeam.. Și mai ceva la fel de spectaculos aș spune astăzi, dacă privesc înapoi, faptul că discuțiile noastre mergeau întotdeauna către lucruri majore.

Marea dragoste a lui Lucian era și atunci literatura, deci oarecum își găsise drumul, iar dacă nu s-ar fi schimbat nimic ar fi fost profesor de română sau franceză. Ar fi scris și cărți..

Scrisesem unul sau două volume de versuri și un roman autobiografic. Literatura era pasiunea mea manifestă cu toate că eram la liceul Ion Creangă, la cea mai bună clasă de științe reale din zonă.

 În 1989 nu se aștepta să se întâmple ceva....

Nu știu dacă îmi doream o schimbare pentru mine, tocmai cred ca oamenii care aveau vârsta adolescenței atunci nu am avut cum să trăim decât un șoc al mutației, pentru că noi nu știam că există o altă lume.

Cum i-a schimbat destinul revoluția?

În ordine biografică sunt ceva mutații dar revoluția a schimbat destinul tuturor românilor. Faptul că am participat sau nu în acele momente, unii fizic, prin implicare directă, alții emoțional ne-a schimbat pe toți chiar și pe cei rămași în crezuri comuniste le-a schimbat raportarea față de lume și de ei înșiși.