Mai persistă - și nu că s-ar fi întâmplat foarte de mult - dar mai persistă, încă, senzația de frumos cu care am plecat de la interviul realizat cu profesorul Cătălin Bălescu, rectorul, din anul 2012, al UNArte - Universitatea de Arte din București.
Nu numai pentru că locul - anume, biroul rectorului - este un loc frumos (luminos, înconjurat de obiecte nu multe dar frumoase), un loc în care, pe tot parcurul interviului, de pe Mac-ul profesorului s-a auzit, în surdină, Bach (și-mi imaginez că așa lucrează, cu Bach pe fundal) și-n care tronează (deși impropriu spus, pentru că e chiar la locul lui dar e impresionant), într-o vitrină, catalogul deschis la foaia matricolă a lui Constantin Brâncuși....așadar, nu numai pentru astea și pentru încă multe altele dar mai ales pentru că o oră de interviu a trecut pe negândite și cu senzația că n-am aflat nici un sfert din ce trebuia (?).
Când instituția pe care o conduci - ca rector, și vorbesc aici de
Universitatea de Arte din București - aniversează venerabila vârstă de
150 de ani, trebuie că nu-i o sarcină ușoară. Ei bine, exact asta am
vrut să aflu, care sunt provocările unei asemenea întreprinderi.
Răspunsurile - căci sunt mai multe și cu mai multe nuanțe - în emisiunea
de mai jos. Invitat prof.univ.dr Cătăin Bălescu, rectorul UNArte.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
