Carmen Dominte: Eu sunt din Romania

Carmen Dominte (n. 06.06.1972) este poetă, dramaturg şi lector la Universitatea Hyperion.

Îmi amintesc mai mult lucrurile frumoase din viaţa mea comunistă, dar perioada a fost sumbră. Eu eram copil, cei din jurul meu încercau să mă protejeze, dar tot nu puteau schimba frigul cu căldura sau întunericul cu lumina. Îmi spuneau: „E frumos să citeşti la lumânare, aşa citea şi Eminescu”.

Comunismul a însemnat mult mai mult decât neajunsurile de care am avut parte. A însemnat o îngrădire a gândirii. O privaţiune spirituală a fiecăruia dintre noi. N-am fost lăsaţi să visăm. Dacă ar fi continuat, viaţa mea ar fi fost din ce în ce mai sumbră.
Una dintre piesele sale se intitulează „Eu sunt din România” şi reflectă chiar neputinţa de a visa a unei femei marcate de comunism. Acţiunea se desfăşoară în momente diferite – înainte şi după 89. Carmen Dominte a ales câteva evenimente pe care le consideră reprezentative pentru istoria noastră recentă, şi anume:
1. 21 mai 1981 - Dumitru Prunariu a zburat în spaţiul cosmic
2. 7 mai 1986 - victoria echipei Steaua în Finala Cupei Campionilor Europeni la Fotbal
3. Mai 1987 - vizita tovarăşului Mihail Gorbaciov împreună cu tovarăşa Raisa Maximova la Bucureşti
4. Mai, iunie 1990 - perioada manifestaţiilor din Piaţa Universităţii şi prima mineriadă
5. 1 octombrie 1992 - primul concert al lui Michael Jackson la Bucureşti

"În România suntem cam autişti"

A fost nevoie să se-ntâmple 1989 pentru ca Iulian Fota (astăzi, specialist în relaţii internaţionale şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională) să poată spune că nu ingineria este meseria pe care şi-o doreşte. Şi să pornească în căutarea nu neapărat a adevărului ci mai degraba a acelei meserii pe care s-o poată face cu şi din pasiune.

"În 1989 eram student în ultimul an. Terminam instalaţii pentru construcţii", marturiseşte Iulian Fota în interviul pe care îl realizam la sfărşitul lunii august la Constanţa, la conferinţa "Dezvoltare durabilă la Marea Neagră". Iar "ceea ce a apărut (clar) imediat în 90 (era) ideea că, poate, meseria de inginer nu e cea pe care mi-o doream sau aş vrea s-o fac în noile condiţii", mai spune Iulian Fota.

Cu Zbig Brj

Cu familia



Ana şi Rareş



invitat Krynica

"Învăţământul este "împins" de cercetare"

O întâmplare i-a trasat traiectoria profesională actuală.
O întâmplare  "generată la nişte conferinţe la începutul anilor 90, (prima oară când ieşeam şi  noi din ţară)" unde "l-am întâlnit pe profesorul cu care lucrez acum", spune Liviu Maţenco, invitatul Poveştilor de astăzi, conferenţiar dr. în geologie la Facultatea de Ştiinţe ale Pământului şi ale Vieţii, Departamentul de Ştiinţe ale Pământului.

Homepage of Liviu Matenco
http://www.falw.vu/~matl/contact.html
Site hosted by Computerdienst FALW

Am stat de vorba în vara acestui an, într-o frumoasă (şi, deci, puţin atipică) zi de vară la Amsterdam, în cabinetul său de la Vrije Universiteit din Amsterdam.
Despre tectonică, despre mişcarea plăcilor şi despre deformaţii terestre.
De fapt, despre o profesie care este, înainte de toate, o mare pasiune.
Ascultaţi!

Pe teren, cu studenţii

"Oamenii pot fi adaptaţi sistemului"

S-ar putea spune că este o tradiţie de familie, deşi, mai degrabă, pare să fi fost o pasiune: "Aveam, probabil, trei ani şi cred că atunci am luat decizia de a mă face medic", spune Cătălin Chiriac-Babei, chirurg pediatru, astăzi, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Şi ştiu că mi-am spus, ascultându-i povestea, ce bucurie trebuie să fie să-ţi poţi vedea visul cu ochii!



În 1989, Cătălin Chiriac-Babei era elev în clasa a XI a la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Povestea
acelor ani, aici, mai jos.

"Eu cred că sunt fericit, am reuşit să-mi întemeiez o familie (...) mi-am găsit jumătatea!"
Cu soţia, Mihaela Andreea

şi cei doi băieţi, Mihai Florin, 3 ani şi Andrei Iulian, 11 ani.
"Copiii au apărut (...) aşa cum ar trebui să apară toţi copiii în orice familie, din dragoste"