"Plecarea din România - singura opţiune"

Când îţi pui învăţământul în primejdie, pui foarte mult din societate - aproape totul! - în primejdie...

Nu văd semne că, după 20 de ani, sistemul academic românesc vrea să semene sau şi-ar fi luat ca model sistemul occidental. Nu vrea să semene decât cu sine. E un sistem care se adânceşte în propriile defecte.

Costică Brădăţan, PhD, Assistant Professor of Honors at Texas Tech University, USA. Currently, Solmsen Fellow at the University of Wisconsin-Madison’s Institute for Research in the Humanities, USA.

Dan Lungu: Nostalgia este paradoxală

Dan Lungu (n. 1969) este cel mai tradus scriitor român al noului val.
În decembrie 89 era student la Politehnică. Dacă nu ar fi căzut comunismul, astăzi ar fi fost probabil inginer într-un oraş de provincie.

În prezent, Dan Lungu este conferenţiar la Catedra de Sociologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, iar în timpul vacanţelor scrie literatură. Printre romanele sale de succes se numără Raiul găinilor şi Sunt o babă comunistă! – ambele având ca temă comunismul şi perioada tranziţiei din România. De asemenea, a coordonat două antologii cu poveşti de viaţă din Epoca de Aur – Tovarăşe de drum, apărută în 2008 şi, foarte recent, Strada Revoluţiei nr. 89 – un volum care abia a ieşit de la tipar.

Terminasem armata in vara lui 89. În decembrie eram la Iaşi, student la Politehnică, boboc de anul întâi. Cred că pe 16, 17, toţi studenţii au fost trimişi acasă, cu o săptămână înainte de începerea vacanţei. Eram acasă, la Botoşani, când l-am văzut pe Dinescu la televizor. Eram năucit, nu am ştiut ce se întâmplă... A venit şi maică-mea de la serviciu. Mama auzise la radio, dar prima dată a crezut că e o piesă de teatru. Spunea: Doamne, ce curajoşi îs ăştia! Până la urmă o să-i aresteze dacă mai continuă aşa! Spuneau la radio: Dictatorul a căzut! E revoluţie! Trebuie să fie o piesă de teatru istorică, îşi imagina ea. Când s-au dumirit că într-adevăr e revoluţie, muncitorii au părăsit fabricile, au plecat acasă. Şi am stat toţi lipiţi de televizor.

Romanul lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă!, a fost publicat până acum în Franţa, Germania, Italia, Spania, Turcia, Bulgaria, Polonia şi Ungaria. Cartea va fi ecranizată în 2010 de regizorul Stere Gulea, care a distribuit-o în rolul titular pe Luminiţa Gheorghiu. Sunt o babă comunistă! prezintă în cheie umoristică portretul unei ţări nostalgice după regimul dictatorial. Motiv pentru care Dan Lungu a fost acuzat de faptul că prejudiciază imaginea României peste hotare.

Sunt două reproşuri care mi se aduc frecvent:
1. prejudiciez imaginea României
2. sunt eu însumi un nostalgic comunist şi de fapt mă ascund sub vocea bătrânei din roman.
Am două răspunsuri:
1. Eu nu sunt un angajat al Ministerului de Externe al României, nu mă ocup de brandul ţării. Scriu literatură şi o fac aşa cum cred eu de cuviinţă.
2. Le propun tuturor un mic exerciţiu de imaginaţie, şi anume: Ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă dictatura lui Ceauşescu mai dura 20 de ani? Ce aş fi fost eu astăzi? Şi răspunsul îl dau tot eu. Probabil c-aş fi fost un inginer într-o fabrică, într-un oraşel de provincie şi foarte probbil la ora asta alcoolic. Cam ăsta era destinul dacă rămâneam în continuare în comunism. Aşa că nu am motive de nostalgie.

"În America am avut şi mult noroc!"

Pentru mine, personal, cei 20 de ani trecuţi de la revoluţie sunt ani foarte buni. Ştiind cum au evoluat lucrurile, dacă ar fi să o iau de la început, aş face exact acelaşi lucru.

Iuliana Ismailescu la Bogota, Columbia, vara 2009

Cu Oscar (prietenul) in Raquira

Iuliana Ismailescu, Ph.D.

Assistant Professor of Finance,

Lubin School of Business,

Pace University, New York

"Am pierdut neascultând Europa Liberă"

Cu soţia Marilena & verii Carmen Neagu si Vlad Niculescu în restaurant la Bucureşti

Fiecare societate are modul ei de a-ţi transmite mesajele. Asta este lecţia pe care am învaţat-o în America!... Şi pe care n-o ştiam când am plecat...

Andrei Drăgănescu (stânga) este astazi doctor în matematică aplicată la Universitatea Maryland din Baltimore, Statele Unite ale Americii.

La Liceul German, 1988

Lăzărescu: Comunismul = zgomot de fond

Scriitorul Florin Lăzărescu (n. 1974) era copil pe vremea comuniştilor. Trăia la ţară, în satul Doroşani din judeţul Iaşi. Părinţii lui au fost printre primii din sat care şi-au cumpărat televizor, iar vecinii veneau la ei acasă ca la cinematograf.

Exista şi un fel de cinematograf pentru elevi. Într-o sală de clasă, sâmbăta şi duminica seara se dădea film. Un singur punct negru de pe ecran era din filmul realităţii.

Pe peretele de proiecţie era tabloul lui Ceauşescu. Scoteam tabloul, că n-aveam alt perete mai drept şi mai frumos pe care să încapă proiecţia. Am şi acum imaginea cuiului de la tablou care rămânea pe ecran şi care de multe ori stârnea reacţii comice – se nimerea pe vârful nasului, pe faţa vreunui actor. Şi râdeam, chiar dacă filmul era prost.


Comunismul părea etern. Revoluţia i-a luat prin surprindere pe sătenii din Doroşcani.

Tăia tata porcul, că era înainte de Crăciun. Ţin minte că a venit o vecină alergând şi spunând că a fugit Ceauşescu. Asta e imaginea mea legată de căderea comunismului. Şi pe urmă am stat la televizor non-stop. Am făcut şi noi Revoluţia noastră. O fază cinică... în noaptea de 22 spre 23 un profesor de istorie a umblat cu un steag strigând Hai la Revoluţie! A urlat toată noaptea mergând singur prin sat. Şi n-a ieşit absolut nimeni. Nimeni. Toată lumea se uita la televizor. Cam asta a fost Revoluţia la mine la ţară. 

Lucian Ban: Probabil că aş fi fugit

Iată ce notam în urmă cu câţiva ani...

Cineva îmi spune la ureche:

Concertul acesta îmi pare că e exact aşa cum mi-am imaginat când eram mic că sunt concertele de jazz: la subsol, mult fum şi o scenă mică.

Unde suntem?

Nu Chicago, nu New York, da. Art Jazz Club, Bucureşti. Un concert cu pianistul Lucian Ban.



Lucian Ban a fondat grupul The Jazz Unit Quintet în 1994 si a realizat doua albume ca lider la Casa de discuri Green Records: Changes – Live at Green Hours în 1998 si From now on în 1999. Al doilea album a câstigat în România Marele Premiu pentru cel mai bun album decernat de Asociatia Compozitorilor Români (2000). Una dintre piesele originale de pe primul album a fost inclusa ca tribut în cartea despre faimosul pianist sud-african Abdullah Ibrahim publicata de prestigiosul Das Booktrader în Copenhaga. În 1999 se muta la New York unde formeaza Quintet-ul cu saxofonistul Alex Harding. Lucian Ban a compus de asemenea muzica pentru productii de teatru, filme si balet. Canta frecvent cu trupa sa sau ca invitat in cluburile de jazz din New York, turnee in Europa si este membru BMI Composers Jazz Workshop. Lucian Ban a realizat doua albume în America: Somethin’ Holy si Premonition, realizate în februarie si martie 2003.

Lucian Ban vorbeşte despre perioada '89-'09 prin prisma artistului care-si împarte viaţa intre două continente:

Ne-am scuturat de un regim sinistru. Am intrat într-un nou regim, am intrat cu probleme - le avem în continuare - dar, lucrurile merg înainte, chiar dacă greu şi chiar dacă multe sunt o ruşine, merge înspre bine. Mi-e destul de greu să spun ce aş fi făcut în cazul în care nu s-ar fi schimbat regimul. N-as fi putut să-mi continui cariera de jazz. Tot timpul am avut o problemă cu autoritatea... probabil că as fi fugit.

Brădăţan: Cea mai bună alegere, sociologia

Asta-i trist în România: Există o pierdere de materie umană... Iar asta nu poţi recupera... n-ai cum...

Cristina Brădăţan este doctor în sociologie, profesor asistent la Universitatea Texas Tech din Lubbock şi director al Centrului pentru Populaţie al aceleiaşi universităţi.

Majuru: Am trăit un sentiment de stupoare

Scriitor, istoric şi doctor în geografie umană, Adrian Majuru s-a născut in 1968 la Bucureşti, oraş pe care îi place să-l disece în toată anatomia lui. In vara lui 1989 nu avea sentimentul că se va schimba ceva:

Nu era sentimentul schimbării. Era sentimentul inutilităţii. Intr-o mare măsură s-a păstrat şi acum.

Revoluţia din 1989 l-a surprins însă la Arad, unde îşi satisfăcea serviciul militar:

Mă aflam în Arad şi pe 16 decembrie eram deja în alarmă de luptă, cu armament şi pregătiţi să vedem ce se întâmplă.

Nu ne spuneau nimic altceva decât legat de Timişoara. Că acolo e o demonstraţie ,că ar urma să contagieze Aradul şi că pe această contagiere, dacă s-ar fi cronicizat, atunci am fi fost, din punct de vedere militar, agresaţi de Ungaria.

Am avut un sentiment de stupoare, pentru că atunci când eşti încartiruit nu trăieşti aceleaşi sentimente printre camarazii tăi, însă la câteva zile mi-am dat seama de câte oportunităţi se deschid.

Ce-i place si ce nu în România după 20 de ani:

Aş topi toată treaba asta într-o singură poveste: Mă dezamageşte tocmai faptul că nu-i nimic care mă bucură.

De la strungar la doctor în geografie umană, aşa s-ar putea rezuma povestea lui Adrian Majuru, invitatul emisiunii După 20 de ani. Poveşti adevărate din data de 15 octombrie 2009.

Gheo si Alina Radu la "Dupa 20 de ani"

Scriitorul Radu Pavel Gheo si sotia lui, Alina Radu, care, judecind numai dupa textul publicat in volumul "Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism", are certe calitati de prozatoare, insa prefera sa stea ascunsa in spatele cartilor pe care le redacteaza - sint invitatii mei de miercuri, 14 octombrie, la "Dupa 20 de ani. Povesti adevarate". Ora 15.30, Radio Romania Cultural.

INAINTE
Gheo, soldat in permisie

Alina Radu (pe-atunci Alina Scutaru)
in uniforma Liceului "C. Negruzzi" din Iasi

si DUPA

Alina si Gheo au cistigat la "Loteria Vizelor", au stat un an in America, dar s-au intors. De ce - veti afla ascultind emisiunea Dupa 20 de ani. Povesti adevarate, miercuri, 14 octombrie, ora 15.30, la Radio Romania Cultural.

Alina si Gheo la Cascada Niagara

DJ Vasile: Nu-mi doream să moară nimeni

Pe lângă faptul că a fost primul DJ într-un radio românesc care nu mai aparţinea de puterea politică, DJ Vasile a trăit din plin Revoluţia: a tras cu puşca, a fost închis la Jilava, n-a închis ochii 72 de ore la rând....cu toate acestea, era pacifist şi nici că îşi dorea vreo schimbare.

Totul a-nceput de la o fată, pe numele ei - Dacia.....

nu-mi doream nici o revoluţie, adică nu voiam să moară nimeni, nu voiam să se certe nimeni cu nimeni ...şi nu mă gândeam şi... veneam din Moldova. atunci, în 20 decembrie. am ieşit pe stradă, în centrul Bucureştiului, n-aveam nici o treabă, what so ever, scăpasem, lucrasem de la 17 până pe la 24 de ani, în fabrică, fusesem şi la 2, 3 23 august... acolo te-ntâlneai cu fete din alte fabrici... era o atmosferă chiar industrială, în plin avânt... a-nceput răzvrătirea, în clasa a IX-a cu Kiss şi AC / DC... era foarte interesant... mi-am scris pe toţi pantalonii, pe toate tricourile... dom'ne, dacă n-am înţeles ceva în viaţa asta e - cum poţi să omori oameni comunist fiind, şi tot tu să-i iei în braţe, capitalist fiind.

Doina Ruşti: În anii '80 se pierduse controlul

Doina Ruşti, scriitoare şi profesor universitar, afirmă că, în anii de final ai dictaturii, sistemul de partid pierduse controlul. Din experienţa personală, atitudinile anti-comuniste erau de multe ori trecute cu vederea. Activiştii preferau să tacă, turnau doar dacă aveau un interes. Cei care ajungeau pe mâna securiştilor erau de fapt victimele unor răfuieli mărunte.

La un moment dat făcusem rost de un tranzistor Gloria care nu prea mergea şi trebuia să-l pun pe calorifer să prind Europa Liberă. Într-o dimineaţă am ieşit din bloc să o iau spre şcoală şi în holul blocului era un tip în costum, deci putea fi securist, şi mi-a zis foarte frumos: Doamna profesoară, eu sunt vecinul de la apartamentul x şi am o mare rugăminte la dvs. Vă rog frumos daţi radioul mai încet pentru că se aude până la noi Europa Liberă şi nici nu putem să adormim copilul din cauza asta… Şi eu i-am spus: Da, sigur, nici nu mi-am dat seama că se aude atât de departe, dar să ştiţi că numai de pe calorifer pot să prind Europa Liberă!




Anii 80. Doina Ruşti era profesoară la Tulcea (prin repartiţie).


Mergeam în fabrica Dunărea, unde supravegheam elevii să lucreze. La Tulcea erau fabrici de prelucrare a peştelui, a legumelor şi fructelor, dar şi un abator, unde se făceau mezeluri. Acolo era bătaie cine să meargă cu copiii la supravegheat, pentru că se mai şi fura... Sau măcar mâncau acolo dacă nu puteau să fure.

Bucur: Obsesia mea era sa fac teatru si film

Am trecut granita pe 17 decembrie din intamplare, dar absolut din intamplare, de la Budapesta... si m-am aflat la rascruce de istorie!

Maria Bucur-Deckard este doctor in istorie şi predă la Universitatea Indiana, Bloomington, SUA.

Crăiuţu: În 1989 era imposibil să nu speri

Am un respect deosebit pentru oamenii (...) care si-au pierdut viata pentru acele evenimente... (..) intr-o anumita masura datorita lor am putut eu sa-mi construiesc vocatia universitara, deci le sunt profund recunoscator.

Aurelian Craiutu este doctor in stiinte politice si Associate Professor la Departmentul de Stiinte Politice, Universitatea Indiana, Bloomington, Statele Unite.

Doina Ruşti: Au tras cu tunul de pe tanc

Pe la miezul noptii au inceput sa traga. Am vazut cu ochii mei... A urmat o bezna cumplita si un vaier pe care nu pot sa-l uit nici acum. Am vazut in fata Intercontinentalului vreo sapte-opt cadavre, pe care dupa aceea le-au strans, au spalat, au maturat, au pus geamurile, au varuit peretele pe care se scrisese Jos Comunismul. A fost o noapte de groaza! Credeam ca Revolutia e infranta si pur si simplu imi venea sa ma sinucid. De fapt si incepusem sa ma gandesc cum... 

Un prieten, Gil, a iesit din casa. In holul blocului era militie si l-au batut de l-au snopit. Au sarit cu bocancii pe el, dar l-au lasat in pace, nu l-au luat. Erau militienii de la noi de la sector. Ne-am intalnit cu ei dupa vreo 2-3 saptamani de la Revolutie. Unul dintre ei ajunsese seful Politiei 1, l-a recunoscut pe Gil si i-a spus: Eu te-am batut! Zi mersi c-ai dat de mine, ca altfel erai acum mort! Cand ai nevoie sa vii la mine ca am ajuns sef.

Doina Rusti, in prezent profesor universitar si scriitoare, se afla în centrul Bucureştiului în momentul izbucnirii Revoluţiei din 89. Acum, dupa 20 de ani ne povesteste ce a vazut.

Doina Rusti a prins armata obligatorie in comunism

Perjovschi: Eu nu mi-am inteles trecutul

Dan Perjovschi (al doilea din stinga) la Liceul de Arta (1979)

Eu, daca-as fi stat si as fi ramas in acel sistem, as fi ratat o groaza de posibilitati. E simplu. In decembrie 1989, eu nu numai c-am crezut ca aia-i revolutie, chiar pentru mine-a fost. Deci ma port in consecinta. Indiferent cine ce zice. Am trait momentul ala, am fost acolo, mie pe ala nu mi-l ia nimeni, pentru mine lumea s-a schimbat in momentul ala si schimbata ramine. Si in functie de acel eveniment eu judec ce se intimpla astazi... In primul rind am inteles ca, chiar daca lucrurile vor evolua aici nasol, te poti opune.


Nascut in 1961 la Sibiu, desenator, ilustrator, jurnalist si autor de performance, Dan Perjovschi abordeaza teme sociale de actualitate avind un rol important in cultura romaneasca de dupa 1989 prin ilustratiile si articolele sale din revista "22". Dan Perjovschi a intervenit pe peretii unora dintre cele mai importante muzee si galerii de arta contemporana din lume, cum ar fi MoMA (New York) sau Moderna Museet (Stockholm). Arta sa este o combinatie de caricatura, desen animat si grafitti.

Dan si Lia Perjoschi la Liceul de Arta (1979)