Consignaţiile şi patronii

De: Dana Pitrop | |

Cristina Ispas este critic literar şi traducător. Avea doar 10 ani în 1989. Cu toate acestea, i-au rămas întipărite în memorie imaginile transmise atunci de la procesul soţilor Ceauşescu. Cât despre anii de tranziţie, crede că sunt marcaţi de o derută generală.

Când eram în liceu mă certam mereu cu oameni mai în vârstă care aveau nostalgia comunismului. Spuneau sus şi tare că o duceau mai bine, că îşi făceau concediile la mare şi la munte. Argumentul meu forte era că înainte consumau mult mai puţin. Pretenţiile lor crescuseră. Nu-şi cumpărau pe vremea comuniştilor şi detergent şi balsam. Nu exista balsam pe vremea aia. Le spuneam: Gândiţi-vă în câte concedii aţi putea merge dacă aţi cumpăra şi acum haine de două ori pe an şi pantofi o dată pe an!

În perioada de tranziţie erau multe ciudăţenii. Pe lângă celebrele consignaţii şi toate produsele noi care ne luau ochii, la şcoală apăruse o profesie fantomatică: patronii. Rămăsese obiceiul ca profesorii sau dirigintele să întrebe cu ce se ocupă părinţii elevilor. Mulţi copii spuneau că părinţii lor sunt patroni.