Semnată Dragoş Brătăşanu - 60 de pagini nu de sfaturi ci de căi de urmat pentru a evita eşecul. Interviuri în exclusivitate de la Dr. Charles Pellerin, director NASA şi conducătorul echipei care a construit telescopul spaţial Hubble, Dr. Ed Hoffman, NASA Chief Knowledge Officer, Dr. Scott Hubbard, Director MARS Program al NASA şi profesor la Universitatea Stanford.
Este cercetător ştiinţific la Agenţia Spaţială Română, ROSA, unde lucrează în domeniul procesării imaginilor de satelit şi aplicarea acestora în combaterea efectelor dezasterlor naturale.
În 2011 a făcut parte din echipajul primei misiuni româneşti marţiene de simulare, RoMars 2011 , ca ofiţer de presă al misiunii .
Spun ce-am spus întotdeauna: e greu să pretinzi că poţi să spui ce este şi ce face Alexandru Mironov fără să omiţi ceva.
www.google.ro
Până şi Wikipedia (unde, dacă tastezi "Alexandru Mironov" apar o mulţime de informaţii) are scăpări - nu scrie, spre exemplu, că Alexandru Mironov este astăzi preşedintele Ascociaţiei Române a Ziariştilor de Ştiinţă şi nici că, din dragoste pentru jurnalismul de ştiinţă, a fost şi a rămas unul dintre cei mai buni şi fervenţi "povestitori" de ştiinţă.
Desigur, însă, Wikipedia dă informaţiile de bază: a urmat liceul „Nicolae Bălcescu" din Craiova şi a absolvit, apoi, Facultatea de Matematică a Universității din Bucureşti.
A fost vicecampion național de scrimă iar în anii '90 a fost preşedintele Federației Române de Scrimă.
A realizat nenumărate emisiuni de ştiinţă la radio (Radio Craiova dar si Radio România Cultural şi Radio România Actualităţi) dar şi la TVR1 - "Ştiinţă şi imaginaţie" se chema şi o prezenta împreună cu Mihai Bădescu.
"Este sau a fost președinte al Asociației Române de S.F., Pro Con
S.F., membru al World S.F., al Asociației Internaționale a
Profesioniștilor din S.F., delegat național al Societății Europene de
S.F.
S-a numărat printre consilierii Președintele României, Ion Iliescu.
În perioada 28 august 1993 - 11 decembrie 1996 a fost ministru al tineretului și sportului.
Din decembrie 2004 a fost numit de către Președintele României Ion Iliescu în conducerea Institutului Revoluţiei Române. " (sursa: Wikipedia)
Enigmatic, pământul, Proiecte planetare, Întâmplări din mielniul III, În direct cu NASA, Lumea după Google - sunt doar câteva dintre cărţile semnate Alexandru Mironov.
Fireşte că asta nu-i tot - restul (fără să fie, nici aici, totul....), în emisiunea ce urmează.