Nu ştiu câte generaţii de elevi şi studenţi a păstorit profesorul Mircea Rusu . Ceea ce ştiu însă, înainte de a-mi fi spus chiar el, este că profesoratul a fost "o predestinare". Şi cred că numai aşa se explică pasiunea cu care vorbeşte întotdeauna despre asta!....
Şi nu este, atunci, de mirare că în 2009 a fost declarat "Profesorul anului" şi a primit Premiul special al juriului, din partea Fundaţiei Dinu Patriciu - pentru întreaga activitate sa activitate de dascăl şi cercetător:
Profesorul Mircea Rusu (stânga) |
"Dl. prof. Rusu s-a retras oficial din viata academica în anul 2007, la momentul respectiv avand functia de Conf. Dr.
Continua sa lucreze si acum cu studentii, sa predea cursuri si seminare de astrofizica studentilor de la masterat si conduce lucrari de diploma. Concomitent este Cercetator Stiintific in cadrul Centrului de Cercetare de Fizica Atomica si Astrofizica din cadrul Facultatii de Fizica, Universitatea Bucuresti.
A fost coordonator al programului european Socrates-Erasmus pentru mobilitatea studentilor (MS) si schimb de cadre didactice (TS), din 1997 pana in prezent, cu universitati din Germania (Bonn, Wuppertal), Italia (Torino), Grecia (Atena), Franta (Paris-Meudon). Toti studentii ce au participat la acest program au finalizat masteratul, majoritatea dintre ei finalizand si doctoratul la universitati din Europa si Statele Unite ale Americii.
A infiintat Centrul de Fizica Atomica si Astrofizica de la Facultatea de Fizica, Universitatea Bucuresti (2007)." (http://www.premiileineducatie.ro, ).
"Spre deosebire de alţi participanţi la Gala Premiilor în Educaţie, profesorul universitar Mircea Rusu a fost înscris de studenţii săi în competiţie.(...)A fost o surpriză foarte plăcută pentru mine să aflu că studenţii mei m-au înscris la Gala Premiilor în Educaţie. Eu nu m-aş fi înscris, fiindcă e foarte greu să-mi fac o autoevaluare“, declara domnul profesor Mircea Rusu colegilor de la ziarul Adevărul (http://www.adevarul.ro, articolul din 25 septembrie 2010, , autor . „Fiecare oră a dumnealui era aşteptată cu nerăbdare, deoarece urma să se discute unele probleme puse în ora anterioară şi lăsate anume pentru cugetare. Reuşea să-şi dea seama dacă eram plictisiţi de tema respectivă. Tot timpul introducea glume pentru a ne destinde“, a spus unul dintre cei care l-au avut ca profesor. "
Mircea Rusu este şi cel care a iniţiat olimpiada naţională de astronomie, de la care se vine cu medalii de aur în fiecare an, deşi materia nu se studiază la şcoala iar elevii se pregătesc doar în cadrul câtorva cercuri organizate de profesori (la fel de inimoşi ca şi profesorul Mircea Rusu) - iar ăsta este unul dintre marile regrete ale profesorului Rus.
Şi unul dintre multele paradoxuri marca "România".
1 comentarii:
Ce dor mi-a fost sa va ascult... Sanatate multa si numai bucurii, si dumneavoastra si familiei! Cu drag, Oana
Trimiteți un comentariu