Sunt ceea ce sunt pentru că mi-a plăcut să învăţ

| |

Cel puţin din punctul meu de vedere, întâlnirea cu Daniela Strat, lector universitar dr. la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti,  a fost "afinitate la prima vedere".


Irisi galbeni pe valea Sabarului - 2009
"Este geograf (specializarea geomorfologie) dar şi biolog. Sufleteşte, balanţă fiind, oscilează între cele două domenii deşi mărturiseşte că, mai degrabă, înclină către geografie. Este, totuşi, prima iubire!"

Am ascultat o poveste frumoasă despre ce înseamnă să-ţi faci meseria cu dăruire. Deşi cuvântul "meserie" nu se potriveste cu "a fi profesor", pentru că "a fi profesor"  înseamnă, înainte de toate, o mare, mare pasiune.


Deasupra marii la Kaliakra - iunie 2010

"Datorez comunismului viaţa mea. Pentru că sunt un „decreţel”.
Datorez Revoluţiei Române ceea ce sunt astăzi – profesoară. Cu siguranţă, dacă n-ar fi fost Revoluţia n-aş fi devenit studentă la geografie, ci probabil, aş fi ajuns contabilă.



1997. In Herastrau cu elevii
Ucenicia de profesor mi-am făcut-o înainte de 89, ca profesor suplinitor necalificat. Între examenele de admitere la ASE, picate (economia politică m-a trădat de fiecare dată), făceam naveta, la o şcoală de sat unde găseam un post vacant, mijloacele de transport disponibile fiind dintre cele mai variate: tren, maşină, remorcă de tractor, căruţă, salvare..... Un an am practicat mersul pe jos: 14 km/zi, indiferent de condiţiile meteo. (Unde sunt vremurile de altă dată!!!!!). Însă nu acesta a fost cel mai rău lucru, ci atitudinea dispreţuitoare şi prerogativele de mici dictatori ale unora dintre directorii de şcoală care erau, între altele, obligatoriu şi secretari de partid. Acum înclin să cred că, „Cineva” acolo sus a avut grijă de mine şi că în acei ani am fost pusă la încercare. A fost un fel de etapă de iniţiatică. Eram în aşteptarea momentului potrivit.

Destinul m-a recompensat.
În 1995, prin concurs, am devenit profesor titular la o şcoală din centrul capitalei.

1997. Dupa examenul de definitivare in invatamant 
Un an mai târziu, un coleg de facultate, angajat la o editură bucureşteană nou înfiinţată, şi care nici măcar nu ştiu dacă a asistat la lecţia mea „demonstrativă” pe care a trebuit s-o ţin în timpul practicii pedagogice, mi-a propus să particip la concursul de manuale şcolare. Elevii mei au făcut parte din acest proiect, pentru că propunerile de lecţii au fost testate şi îmbunătăţite la clasă.

Succesul nostru nu ne-a adus numai felicitări, aşa cum, naivi fiind, ne-am imaginat, ci critici dure, chiar din partea unora dintre profesorii noştri. Motivul ? Eram prea tineri şi fără o experienţă îndelungată în învăţământ. Abia terminasem facultatea. O adevărată impertinenţă!

La facultate am devenit cadru didactic după susţinerea doctoratului. În acelaşi an, 2001, am devenit licenţiată în biologie. Acest amănunt a contat în decizia profesorilor mei de a mă angaja, devenind astfel colegi. Însă, după atâţea ani eu încă mă condider studenta şi nu colega lor.

Din acest punct de vedere, interesantă a fost perioada studenţiei la Facultatea de Biologie: deopotrivă studentă, dimineaţa, şi profesoară, după amiaza.



 La 10 ani de la absolvire. În Amfiteatrul Vâlsan
Sunt ceea ce sunt pentru că mi-a plăcut să învăţ dar şi pentru că am avut şi încă mai am profesori de la care, în continuare, învăţ să fiu profesionistă. Am fost crescută şi educată cu respectul şi admiraţia pentru profesori, indiferent unde predau şi ce materie predau aceştia. Cred că cei mai mulţi dintre profesori au ales această meserie pentru că şi-au iubit şi respectat profesorii şi au avut cel puţin un model de dascăl.



La grădiniţă, a patra din stânga
  
 In clasa I 

Nu înţeleg campania de denigrare a profesorilor şi dispreţul faţă de instituţiile de învăţământ dusă deopotrivă de presă şi politicieni. În definitiv, aceşti critici, dacă sunt atât de buni şi sunt în măsură să critice este şi pentru că au învăţat de la profesori.

După douăzeci de ani de la Revoluţie, pentru mine, cei mai intenşi ani au fost primii zece."



2007. Monte Bondone. La un curs de lichenologie aplicata in calitate de student  


1 comentarii:

Unknown spunea...

te admir pt faptul cum gandesti, pentru pasiunea fata de profesia aleasa, esti un exemplu pentru tara noastra!

pacat ca la noi in tara invatamantul de astazi este putin superficial, o mare parte din diplomele obtinute 'ieftin' sunt utilizate in strainatate, iar cele obtinute 'scump' impiedica dezvoltarea tarii.
cred ca o parte din romani au inteles gresit revolutia; consumam mai mult decat producem si-atunci cum sa ne ridicam?

e clar ca pentru orice reusita este nevoie de efort, curaj, talent, vointa, ...

Trimiteți un comentariu

.