"Un om de ştiinţă nu "e gata" la doctorat"

2002-2003. În cămin la Magurele.
 
Lucian Ancu, invitatul Poveştilor de astăzi, nu are decât 29 de ani dar pare că ştie exact ce vrea. Vrea să facă performanţă. În fizică. De fapt, asta şi face. La CERN, în Elveţia. Şi la Universitatea din Berna.

Îl puteţi auzi aici



şi-l puteţi citi pe  www.blog.lucianshome.nl - adică pe propriul blog. "Totul a inceput prin a avea reactii dese referitoare la blogul unui prieten, toate reactiile mele fiind adresate lui in privat. El m-a incurajat sa scriu acele comentarii pe blogul lui. Mai tarziu am considerat ca e  momentul sa ma mut in casa mea."

După 89 am aflat despre prigoana credinţei

Daniela Şontică (n. 23 martie 1970), poetă şi jurnalistă, este în prezent redactor-şef la Ziarul Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române. Lucrează în presă din 1993 - mai întâi în cea locală, din Buzău, apoi în cea bucureşteană: Revista Privirea, Ziarul Metrobus, revistele Casa lux şi Casa de vacanţă. Din 2003 până în 2010 a fost redactor la Jurnalul Naţional, la ediţiile de colecţie şi redactor pe domeniul religios.

A copilărit la sat, în judeţul Buzău, într-o familie cu şase copii. Mama ei mergea în fiecare duminică la biserică, citea cărţi religioase moştenite de la bunici. Prigoana credinţei nu ajunsese în acele locuri. Mă întreb cum de nu am auzit de la mama sau de la altcineva că unii oameni mureau în închisoare pentru credinţă. Nu se ştia nimic despre lucrurile astea…
La ţară, pâinea de zi cu zi era asigurată. În gospodărie creşteau animale şi mai aveau un lot de pământ obţinut de la stat spre folosinţă. În schimb, mergeam la Buzău şi nu puteam să cumpăr o pâine, pentru că trebuia să am buletin de oraş. Era jignitor…
Iernile erau cumplite. Îmi amintesc zilele în care mergeam 2 km pe jos, prin zăpadă, până la şcoala din Cilibia. Ne ţineam unii de alţii ca să nu ne zboare vântul pe şosea. Ajungeam la şcoală şi uneori aşteptam câteva ore degeaba, după care ne întorceam, pentru că autobuzul cu profesori nu putea ajunge acolo.

Ce ar fi fost acum, daca nu ar fi căzut comunismul? Probabil inginer horticultor într-un sat de câmpie. Ar fi umblat arsă de soare în şareta CAP-ului.

"Eu nu pot să păcălesc timpul"

Nu m-aş încumeta să vi-l "prezint" pe Vlad Zografi.

http://www.jurnalul.ro/

În primul rând, pentru că Vlad Zografi este foarte cunoscut şi-apoi pentru că oricâte aş spune, cu siguranţă aş pierde ceva.  De-aceea mi-am zis că cel mai bine ar fi să vorbescă el însuşi despre sine.
Pot să vă spun doar atât: i-a plăcut matematica dar a făcut fizică. Iar acum scrie. Proză şi teatru.




http://www.metropolis.ro/

 


Şi scoate şi carte de ştiinţă, pe care o vede ca pe "un fel de-a vaccina lumea împotriva imposturii."

"România merge spre bine!"

Dorel Toma, 2010

Dorel Toma este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică al Institului Politehnic Timişoara. În 1987, îşi ia doctoratul în fizică tehnică la Institutul de Fizică Atomică, IFA de pe platforma de la Măgurele. A fost co-autor al experimentului “Capilar” efectuat in 1981 la bordul staţiei orbitale “Saliut 6”.

"După relocarea în Statele Unite, lucrează la Tokyo Electron ltd. (TEL) - a doua în lume în producerea de echipamente pentru procesarea elementelor semiconductoare - ca Project Manager pentru noi tehnologii şi din 2001 devine Director al Centrului de Cercetare Technologică în SUA şi Europa (TEL US TDC), cu accent în technologii avansate pentru Industria de Semiconductoare .

Este deţinător al premiului “Constantin Miculescu”, membru al Societăţii Americane de Ceramică, Societatea de Electrochimie şi IEEE. De asemenea, activează ca Preşendinte Executiv al IITC (International Interconnect Technology Conference) şi membru al Comitetului MRS (Material Research Society) pentru 2010".






Skiind in Argentina, August 2010.



"Am fost un emigrant accidental"

Cu fiica, Monica Heintz, si nepotii

"Romania merge inevitabil spre bine"

Cu Jean- Marie Lehn, Budapesta, 2006

Cu Profesorul Constantin Luca la Montpellier, 2007

Sunt ceea ce sunt pentru că mi-a plăcut să învăţ

Cel puţin din punctul meu de vedere, întâlnirea cu Daniela Strat, lector universitar dr. la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti,  a fost "afinitate la prima vedere".

Irisi galbeni pe valea Sabarului - 2009

"Este geograf (specializarea geomorfologie) dar şi biolog. Sufleteşte, balanţă fiind, oscilează între cele două domenii deşi mărturiseşte că, mai degrabă, înclină către geografie. Este, totuşi, prima iubire!"

Am ascultat o poveste frumoasă despre ce înseamnă să-ţi faci meseria cu dăruire. Deşi cuvântul "meserie" nu se potriveste cu "a fi profesor", pentru că "a fi profesor"  înseamnă, înainte de toate, o mare, mare pasiune.

Deasupra marii la Kaliakra - iunie 2010

"Datorez comunismului viaţa mea. Pentru că sunt un „decreţel”.
Datorez Revoluţiei Române ceea ce sunt astăzi – profesoară. Cu siguranţă, dacă n-ar fi fost Revoluţia n-aş fi devenit studentă la geografie, ci probabil, aş fi ajuns contabilă.

1997. In Herastrau cu elevii

Ucenicia de profesor mi-am făcut-o înainte de 89, ca profesor suplinitor necalificat. Între examenele de admitere la ASE, picate (economia politică m-a trădat de fiecare dată), făceam naveta, la o şcoală de sat unde găseam un post vacant, mijloacele de transport disponibile fiind dintre cele mai variate: tren, maşină, remorcă de tractor, căruţă, salvare..... Un an am practicat mersul pe jos: 14 km/zi, indiferent de condiţiile meteo. (Unde sunt vremurile de altă dată!!!!!). Însă nu acesta a fost cel mai rău lucru, ci atitudinea dispreţuitoare şi prerogativele de mici dictatori ale unora dintre directorii de şcoală care erau, între altele, obligatoriu şi secretari de partid. Acum înclin să cred că, „Cineva” acolo sus a avut grijă de mine şi că în acei ani am fost pusă la încercare. A fost un fel de etapă de iniţiatică. Eram în aşteptarea momentului potrivit.

Destinul m-a recompensat.
În 1995, prin concurs, am devenit profesor titular la o şcoală din centrul capitalei.

1997. Dupa examenul de definitivare in invatamant 

Un an mai târziu, un coleg de facultate, angajat la o editură bucureşteană nou înfiinţată, şi care nici măcar nu ştiu dacă a asistat la lecţia mea „demonstrativă” pe care a trebuit s-o ţin în timpul practicii pedagogice, mi-a propus să particip la concursul de manuale şcolare. Elevii mei au făcut parte din acest proiect, pentru că propunerile de lecţii au fost testate şi îmbunătăţite la clasă.

Succesul nostru nu ne-a adus numai felicitări, aşa cum, naivi fiind, ne-am imaginat, ci critici dure, chiar din partea unora dintre profesorii noştri. Motivul ? Eram prea tineri şi fără o experienţă îndelungată în învăţământ. Abia terminasem facultatea. O adevărată impertinenţă!

La facultate am devenit cadru didactic după susţinerea doctoratului. În acelaşi an, 2001, am devenit licenţiată în biologie. Acest amănunt a contat în decizia profesorilor mei de a mă angaja, devenind astfel colegi. Însă, după atâţea ani eu încă mă condider studenta şi nu colega lor.

Din acest punct de vedere, interesantă a fost perioada studenţiei la Facultatea de Biologie: deopotrivă studentă, dimineaţa, şi profesoară, după amiaza.




 La 10 ani de la absolvire. În Amfiteatrul Vâlsan

Sunt ceea ce sunt pentru că mi-a plăcut să învăţ dar şi pentru că am avut şi încă mai am profesori de la care, în continuare, învăţ să fiu profesionistă. Am fost crescută şi educată cu respectul şi admiraţia pentru profesori, indiferent unde predau şi ce materie predau aceştia. Cred că cei mai mulţi dintre profesori au ales această meserie pentru că şi-au iubit şi respectat profesorii şi au avut cel puţin un model de dascăl.



La grădiniţă, a patra din stânga

  

 In clasa I 

Nu înţeleg campania de denigrare a profesorilor şi dispreţul faţă de instituţiile de învăţământ dusă deopotrivă de presă şi politicieni. În definitiv, aceşti critici, dacă sunt atât de buni şi sunt în măsură să critice este şi pentru că au învăţat de la profesori.

După douăzeci de ani de la Revoluţie, pentru mine, cei mai intenşi ani au fost primii zece."




2007. Monte Bondone. La un curs de lichenologie aplicata in calitate de student  





Emilian Dudaş
Profesor Ecole Politechniq
Director de cercetare CNRS, Franta

Cu cei trei copii