Echipa care a pornit la aflarea biografiilor ultimelor două decenii se compune din:
Maria Balabaş
Maria Balabaş este unul dintre acele personaje pe care nu ştii exact cum să le defineşti: mai mult fragment decât linie continuă, mai multă culoare decât metodă de lucru. Părinţii i-au spus: „muzică”! şi de atunci, într-un fel sau într-altul, sunetele i-au ordonat vârstele (altfel, ideile sale asupra propriei persoane par destul de năstruşnice, în lumina trecerii vremii)... Mai întâi a cântat la pian, cândva la chitară, după aceeea s-a aşezat la masa de scris despre muzică, apoi a tăiat benzile de magnetofon în radio, de curând s-a aşezat în faţa tastaturii, cu căştile pe urechi, cu softul în faţă şi microfonul alături.... da, da, a avut coroniţă, a fost şefă de an, a purtat pantaloni rupţi şi a trecut de la părul lung la părul foarte scurt, a ascultat Beethoven tot în acelaşi timp în care mergea la concerte rock; cu timpul – i se pare că devine tot mai înţeleaptă şi dezvoltă o pasiune pentru experimental – muzică de improvizaţie şi colaje de sunete... descoperă viaţa oraşului în care trăieşte, prin experienţa primită în călătorii şi discuţiile cu cei din jurul ei... este adepta fuziunii genurilor muzicale şi îi plac colaborările adevărate dintre artişti din medii sociale şi culturi diferite. Nu crede în rivalitate; are un frate şi câţiva prieteni buni; este vegetariană; în ultima vreme citeşte cărţi de istorie şi de ecologie acustică şi încearcă să se implice în programe sociale. Face şi fotografii. Din când în când mai publică un articol. A primit şi premii. Pur şi simplu îi place să lucreze în radio.
Ioana Bâldea
Altfel, despre mine, nu ar fi multe de spus. Sunt jurnalist – am scris, am tradus, am publicat şi, dacă le iau pe toate la scuturat, cred că tot aici mă regăsesc cel mai bine, în marginea unui verb decantat în alambicuri mustind de vervă consacrată beletristic, sau decupat asimetric direct din viaţa de-acum 2, 12, 20, 200 de ani...
Adela Greceanu
Foto: Cato Lein
Corina Negrea (coordonator)
Radioul, pentru mine?… O realitate ce n-a fost niciodată vis, o dragoste încă la fel ca-n prima zi. Un loc în care, de 16 ani, mi-am dorit în fiecare zi să vin.
Daniela Pitrop Nuţu
Dana Pitrop (n. 28.05.1976) a venit la Radio România Cultural în 1999, după terminarea Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. Până în 2003 a fost redactor al emisiunii Revista Literară Radio, iar ulterior a prezentat programe de actualitate – Matinal cultural (2005), Tentaţii culturale (2003-2004) – şi a realizat reportaje şi interviuri pe teme diverse. În 2005 a iniţiat proiectul Generaţia 2000 – literatură, emisiune săptămânală în cadrul căreia a promovat creaţiile scriitorilor debutanţi. Proiectul s-a încheiat în septembrie 2009. Din 2008 prezintă Expresul de seară (în alternanţă cu Anca Mateescu), emisiune de actualitate culturală difuzată la Radio România Cultural de luni până vineri de la ora 18,30.
Trăiesc într-un ritm ameţitor. Nu mai am timp să diger propriile mele amintiri şi întâmplări de viaţă. În ce condiţii aş avea răbdare să ascult poveştile altora?
1. Să fie spuse firesc, dar nu banal,După 20 de ani, caut şi (culmea!) găsesc poveşti comuniste pe care am răbdare să le ascult. Ba mai mult, mă captivează, devin împătimită. Dacă vrei să le auzi şi tu, caută pe blog!
2. Să recreeze o atmosferă, o stare – tristă sau veselă (întotdeauna o prefer pe ultima),
3. Să rezonez, să-mi redescopere într-un fel propria mea poveste, copilăria, adolescenţa...
Anamaria Spătaru
Acest proiect m-a determinat, logic, să-mi pun o întrebare. Ce aş fi fost, oare, eu dacă momentul 1989 nu ar fi existat? Recunosc că m-am blocat de fiecare dată. Structural sunt un om liber. Pasiunile mele sunt cărţile si călătoriile. Pe ele îmi cheltuiesc timpul şi banii. Mult timp pentru ele am trăit. Ele m-au făcut ceea ce sunt, mi-au dat putere să ard, curaj să spun lumii întregi ce simt.
În România de azi iubesc libertatea mea de a vorbi de la un microfon, urăsc impostura si mitocănia, îmi plac oamenii care se încăpăţânează să facă artă şi-i urăsc pe cei ce-i împiedică... etc.
Cu bune şi cu rele, iubesc starea noastră actuală. Mă bucur ca s-a întâmplat sa fie aşa cum e...