Felix Nicolau: Ofiţerii erau oscilanţi

De: Dana Pitrop | |

17 decembrie 1989. Felix Nicolau împlinea 19 ani. Era soldat într-o unitate de tancuri, la Buziaş, lângă Timişoara. A vrut să-şi serbeze aniversarea acasă, aşa că şi-a aranjat o “evadare”. Între timp s-a dat alarma. Din fericire, Felix a reuşit să se întoarcă în unitate (mai exact la infirmerie, unde era “consemnat”) fără să i se simtă lipsa, în caz contrar putea fi declarat dezertor.

Am reuşit să pătrund cu greu înapoi, toată lumea era îngrozită. Era o mare spaimă că unitatea va fi atacată de terorişti, care vor veni cu elicoptere încărcate cu mitraliere şi vom fi nimiciţi. În consecinţă ni s-au dat armele din dotare, adică vreo două securi, un fierăstrău şi foarte multe bricege şi cuţite de bucătărie. Cu astea păzeam noi, cei de la infirmerie.



Noi, militarii, aveam nişte berete cu o insignă reprezentând stema României Socialiste. Era aurie, din tablă. Când am auzit că s-a prăbuşit dictatura, într-un acces de bucurie, ne-am scos acele insigne care se numeau cuci şi le-am aruncat pe unde s-a nimerit. Ofiţerii fiind foarte înspăimântaţi că s-ar putea întoarce Ceauşescu şi că noi nu mai avem stema Republicii în fruntea capului, ne-au zis: Cine nu are cuc o încurcă, intră la batalion disciplinar! Şi atunci a trebuit să scormonim peste tot după cuci…

Ofiţerii erau foarte oscilanţi. Se întoarce Ceauşescu sau reuşeşte revoluţia? Abia când s-a auzit că a fost executat Ceauşescu lucrurile s-au relaxat. Abia atunci fiecare a ştiut de care parte a baricadei să fie...

În unitatea militară de la Buziaş (o unitate cât de cât civilizată, aproape de casă) a ajuns cu intervenţii.

Mi-aduc aminte că atunci când s-a făcut selecţia pentru militărie, când am fost triaţi, dădeam un test psihologic. Una dintre întrebări era: Te enervezi, îţi vine din când în când să spargi? Şi eu am răspuns: Da, sigur că da. Şi psiholoaga: Nu mai spune dom’le prostii de genul ăsta că te trimit ăştia la mină... Nu te enervezi niciodată, eşti mereu calm!

În prezent, Felix Nicolau este scriitor şi conferenţiar la Universitatea Hyperion şi la Universitatea Tehnică de Construcţii, unde predă literatură comparată, respectiv engleză şi italiană.
Volume publicate: Ascultând cerurile (1995), Cucerirea râsului (1996), Salonul de invenţii (2002), Eroismul eminescian (2003), Bach, manele & Kostel (2006), Homo imprudens (2006), Tandru şi rece (2007), Anticanonice. Cronici stresate (2009).