"În 1989 eram un oarecare"

De: Corina Negrea | |

Florin Popescu, doctor în lingvistică orientală şi instructor de aikido

Prima facultate - electrotehnica, abandonată în 1992 ("Cu mustrări de conştiinţă, acum"), a doua - începută în 1991, cea de limbi străine: japoneză la limba principală şi chineză, la cea secundară ("Deşi în liceu n-aveam conştiinţa faptului că ştiinţa limbilor străine ne-ar putea ajuta cu ceva") - şi terminată!

În 1989

"Nu eram un rebel, nu puteam să fiu rebel...eram un om oarecare" 

"- Împreună cu prietenul meu cel mai bun (...) ne căutam o nişă temporală (...) în care să nu ne mai pese de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

- Ţi-ai găsit-o?

- Nu...nu mai caut nişa temporală, nu cred că mai există respectiva nişă temporală.-

 - Pentru tine sau...dar de fapt ce căutai?...

- Căutam un mod de-a-mi găsi o pace oarecare interioară până la urmă, şi era în locul cel mai puţin cunoscut şi cel mai uşor de interpretat. Pentru că e uşor să vorbeşti şi să te gândeşti la lucruri pe care nu le cunoşti - adică, timpul". 

"Microbul" muntelui... Free climbing, Piatra Craiului

...şi pasiunea pentru limba japoneză
"Îmi plăcea foarte mult limba japoneză dar mai mult îmi plăcea (şi-mi place) aikido!"

Instructor de aikido (centru jos). Fotografie de grup, 29 martie 2008.

             

Florin Popescu (dreapta sus). Workshop cu elevii liceului "Ion Creangă".

"- Eşti un exemplu pentru cei pe care-i înveţi aikido?

- Faptul că instruiesc pe cineva aikido mă obligă să fiu exemplu.

- Ce-nseamnă să reuşeşti în aikido?

- Să reuşeşti în aikido înseamnă să nu încerci s-o iei pe scurtătură." 

12 ani de Japonia - bursa dar nu numai

"- Cu ce te-a ajutat Japonia(...) ? Te-a ajutat?...

 - (...) Am învăţat să mă port, să spun "mulţumesc" atunci când era de mulţumit, să pun un tampon atunci când aveam de spus ceva rau (...) şi am mai învăţat că trebuie să ne respectăm părinţii, orice părere am fi avut despre ei la un moment de revoltă din tinereţe. Pentru mine este foarte mult!"

 În Kyushu, la începutul lui 2001

Deziluzia cea mai mare?

"- N-am avut deziluzii!...M-aşteptam la orice!

- Dar acolo, în Japonia fiind, care era răul cel mai mare pe care ţi-l puteai imagina (...)în relaţia ta cu România?

- Răul cel mai mare pe care mi-l puteam imagina se referea, bineînţeles, tot la mine şi anume la faptul că o să uit, încetul cu încetul, lucrurile bune cu care m-am obişnuit să exist în Japonia şi că o să mă întorc la modul egoist, vanitos în care mă purtam înainte de a pleca"

România, peste 20 de ani?

"Lucrul cel mai bun care s-ar putea întâmpla în România este ca, în decursul acestor 20 de ani, o parte dintre oamnii care, în diferite ţări ale lumii sau în România, au reuşit să-şi regăsească individualitatea şi congruenţa, să-şi recapete şi interesul  pentru a ţine în mână viaţa socială şi, încetul cu încetul, să creeze o alternativă credibilă  pentru a accede şi la funcţiile politice ale statului"