Scriitorul Florin Lăzărescu (n. 1974) era copil pe vremea comuniştilor. Trăia la ţară, în satul Doroşani din judeţul Iaşi. Părinţii lui au fost printre primii din sat care şi-au cumpărat televizor, iar vecinii veneau la ei acasă ca la cinematograf.
Exista şi un fel de cinematograf pentru elevi. Într-o sală de clasă, sâmbăta şi duminica seara se dădea film. Un singur punct negru de pe ecran era din filmul realităţii.
Pe peretele de proiecţie era tabloul lui Ceauşescu. Scoteam tabloul, că n-aveam alt perete mai drept şi mai frumos pe care să încapă proiecţia. Am şi acum imaginea cuiului de la tablou care rămânea pe ecran şi care de multe ori stârnea reacţii comice – se nimerea pe vârful nasului, pe faţa vreunui actor. Şi râdeam, chiar dacă filmul era prost.
Comunismul părea etern. Revoluţia i-a luat prin surprindere pe sătenii din Doroşcani.
Tăia tata porcul, că era înainte de Crăciun. Ţin minte că a venit o vecină alergând şi spunând că a fugit Ceauşescu. Asta e imaginea mea legată de căderea comunismului. Şi pe urmă am stat la televizor non-stop. Am făcut şi noi Revoluţia noastră. O fază cinică... în noaptea de 22 spre 23 un profesor de istorie a umblat cu un steag strigând Hai la Revoluţie! A urlat toată noaptea mergând singur prin sat. Şi n-a ieşit absolut nimeni. Nimeni. Toată lumea se uita la televizor. Cam asta a fost Revoluţia la mine la ţară.
Pe peretele de proiecţie era tabloul lui Ceauşescu. Scoteam tabloul, că n-aveam alt perete mai drept şi mai frumos pe care să încapă proiecţia. Am şi acum imaginea cuiului de la tablou care rămânea pe ecran şi care de multe ori stârnea reacţii comice – se nimerea pe vârful nasului, pe faţa vreunui actor. Şi râdeam, chiar dacă filmul era prost.
Comunismul părea etern. Revoluţia i-a luat prin surprindere pe sătenii din Doroşcani.
Tăia tata porcul, că era înainte de Crăciun. Ţin minte că a venit o vecină alergând şi spunând că a fugit Ceauşescu. Asta e imaginea mea legată de căderea comunismului. Şi pe urmă am stat la televizor non-stop. Am făcut şi noi Revoluţia noastră. O fază cinică... în noaptea de 22 spre 23 un profesor de istorie a umblat cu un steag strigând Hai la Revoluţie! A urlat toată noaptea mergând singur prin sat. Şi n-a ieşit absolut nimeni. Nimeni. Toată lumea se uita la televizor. Cam asta a fost Revoluţia la mine la ţară.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu