"Suntem o ţară de relaţii"

De: Corina Negrea | |

Într-o "ţară de relaţii", unde nimic, aproape, nu merge de la sine, Bogdan Popescu este un exemplu de reusită fără relaţii.
Într-un domeniu în care se practică, uneori, şi sistemul de relaţii....

A făcut medicina şi face performanţă în neurologie - deşi şi-a fi dorit să facă filologie. Pentru că părinţii, care erau ingineri, şi "voiau, ca orice inginer, să aibă copilul medic", a negociat: " i-am zis lui maică-mea: dau o singură dată (la medicină) şi, dacă nu intru, dau la filologie". Şi-a intrat. La medicină. De care s-a îndrăgostit, "învăţând-o!", cum singur spune, "învăţând-o, ducându-mă în spitale,(...) în gărzi, învăţând cursurile, şi aşa mai departe...e o provocare, e o fascinaţie...(...) Am fost şi la ortopedie, şi la chirurgie, si la interne, peste tot..."

Dar a ales neurologia. "În cunoştinţă de cauză", mai spune Bogdan Popescu. "Pe background-ul meu cultural general, să spun aşa , (...) mi s-a părut că se potriveşte foarte bine (...) neurologia. Creierul este, evident pentru toată lumea, cea mai necunoscută  parte a organismului nostru. Şi, eu fiind un om de creativitate, am privit-o de la început ca pe o mare provocare".

Bogdan Popescu este astăzi dr. in neurologie la Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţe din Bucureşti. Cu două doctorate, unul la Bucureşti, Summa cum laude şi unul la Institutul Karolinska din Stockholm. Unde a primit oferta de a rămâne dar s-a întors, convins că şi aici e nevoie de el.
Printre altele, şi pentru a fi interfaţa dintre spitalul în care lucrează şi public - căci este purtătorul de cuvînt al spitalului.

Continuarea e mai jos.



Dar nu se termină aici. Şi nici azi. Pentru că mâine urmează povestea soldatului Bodgan Popescu, TR-ist la Focşani în zilele revoluţiei din 1989.