C. Manolache: Miziliada

| |


Cosmin Manolache (n. 1973, Mizil) este muzeograf la Muzeul Ţăranului Român. Pasionat de fotbal şi de literatură. A debutat în 2004 cu romanul „Ce faţă cumplită am” (Ed. Polirom) şi a colaborat la mai multe volume colective: „Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola” (2002); „Anii '80 şi bucureştenii” (2004); „Povestiri mici şi mijlocii” (2004), „Cartea cu euri” (2005), „Cartea cu bunici” (2007), „Îngeri, zmei şi joimăriţe. Mitologie populară pe înţelesul copiilor” (2008).
În 89 a picat treapta a doua, din cauza examenului la CSP (Cunoştinţe social politice), pentru care trebuia să tocească lungi citate din discursurile lui Ceauşescu. A fost redistribuit la Liceul Agroindustrial Bărcăneşti, la cîţiva kilometri sud de Ploieşti.
Mă trezeam la ora 4.20 pentru a lua o cursă de navetişti plină pînă la refuz. Eram precum un iepure încolţit de haită, de vînători... Citind proza lui Nedelciu, 8006, de la Obor la Dîlga, am recunoscut atmosfera celor trei luni de navetă înfiorătoare. Ajungeam în gara Ploieşti Sud de unde luam Informaţia Bucureştiului pentru rubrica de sport, Libertatea de azi, şi aşteptam într-un frig din ce în ce mai pătrunzător cursa pentru Bărcăneşti. Eram cel mai bine cotat în clasa de zootehnie unde ajunsesem. La teze, lucrări, extemporale, eram cel mai căutat cu privirea şi cu şoapta. Naveta începuse să mă tăbăcească, iar contactul zilnic cu ploieştenii părea să mă şmecherească un pic. Era o adevărată faună mediul în care ajunsesem, începusem să mă obişnuiesc, unele alianţe şi prietenii se înfiripaseră destul de repede şi aveam şi un soi de regim de protecţie.
După un trimestru, a venit Revoluţia.
Tata mirosise că trebuia profitat. Împreună cu părinţii celorlalţi trei elevi aflaţi imediat sub linie la examenul din vară a pornit la noul Minister al Învăţămîntului. Nu ştiu cît a durat zbaterea lor, cert e că s-au întors cu o aprobare pentru suplimentarea clasei de economic din Mizil cu patru locuri. Cu alte cuvinte puteam reveni printre colegii mei. Mai apoi, cercetînd cererea aprobată, am realizat că semnăturile favorabile aparţineau lui Mihai Şora şi Sorin Antohi, noii mai-mari ai învăţămîntului românesc.
După Liceul Agroindustrial Mizil (profilul economic) a urmat Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, Facultatea de Grăniceri – Iaşi. Între 1995 şi 1997 a fost ofiţer de grăniceri la Gura Portiţei, unde se simţea ca în deşertul tătarilor. Ce preocupări aveau soldaţii acolo? Aflaţi dacă ascultaţi emisiunea.





Cosmin Manolache are un blog cu amintiri şi mărturii despre anii 80. Acolo am găsit următoarea poveste:
Aproape de gară se întîmplau multe. Într-o iarnă, înainte de sărbători auzisem o întîmplare care şi atunci mi s-a părut ca fiind decupată dintr-un film suprarealist. Cei din oraş, majoritatea, mergeau pentru carne la halele din Buzău şi Ploieşti. Unii continuau să meargă fără să ştie ce se întîmplase peste noapte. Doi ciobani nu putuseră struni oile care intraseră de bună voie la ghilotina roţilor unui marfar. A doua zi, măcelăria era plină de carne de oaie. Carne picată din cer. Dar zvonul nu contaminase tot oraşul. Nu ştiu ce şi-au zis cei care au pătimit la cozile din Ploieşti şi Buzău.
Mai multe aici: http://miziliada.blogspot.com/2009/10/normal-0-false-false-false.html#links




1 comentarii:

Unknown spunea...

Stau in satul Tatarani in apropierea liceului din Barcanesti la care ati invatat candva si naveta este la fel de grea si acum chiar daca exista destule trasee particulare . O biografie interesanta si o personalitate interesanta . Succes in demersurile viitoare mai ales cele referitoare la trecutul orasului Mizil unde am locuit in anii 1960 - 1970 . Am scris si eu despre perioada respectiva dar doar pentru a pastra acele amintiri in - Cutia cu amintiri- , niste creionari ale unor personaje pe care le-am cunoscut in acea perioada pe care sa le pot lasa fetei si nepotului meu, nu pentru a fi publicate desi cine le-a citit le-a considerat ca fiind interesante . Am cunoscut oameni interesanti, pitoresti unii mai ciudati ca Lili-Bou , care ma speria foarte tare, Fotida, Ghilan... si o parte din vecinii mei de pe str. Kogalniceanu ...
Va doresc succes in continuare si ma bucur ca si Mihai Blaj Ivanovici are un blog in care in stilul specific scrie si este bine ca mai exista cativa care nu au uitat unde au trait ani buni sau pe cei pe care i-au cunoscut .

O zi excelenta .
Stela

Trimiteți un comentariu

.