Aveam 20 de ani... Atunci. Şi aveam sperante, da. Am vazut morti, am vazut raniti, am vazut eroi, impostori, gloate fara sfarsit. Pe urma am vazut exact ceea ce-au vrut ei sa vedem, frumos colorat si cu Gheorghe Zamfir pe spate, duios, romanesc, etern si mioritic, exact cat sa te faca la corazon. Si – ne-au facut. Pe urma am vazut alti impostori, si alti impostori, si din ce in ce mai multi impostori. Pana cand toata lumea din jur s-a populat numai de impostori – erau peste tot : la televizor, pe strada, in magazine, in cinematografe, in baruri, in crasme, la bordel, la stomatolog, la biserica... - peste tot. Nu se mai putea respira de ei; ca niste termite uriase... – dar de ce vorbesc eu la trecut!?...
Fragmentul este din piesa Zidul scrisă şi regizată de Theodora Herglelegiu. Am avut o discuţie de o sinceritate....dar mai bine ascultaţi. Merită.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu