"Sportul m-a ajutat enorm!"

| |

În 2010 termina Colegiul Goethe din Bucureşti, clasa speacială bilingvă, cu specializarea în matematică şi informatică iar în luna mai a acestui an (2014, n.m), va absolvi Columbia College din cadrul Universităţii Columbia din New York, Statele Unite, cu o dublă specializare, literatură germană şi ştiinţe eonomice.

A reprezentat România în Parlamentul European al Tinerilor,

Tinand discursul de inchidere al comitetului de afaceri externe la parlamentul european la bruxelles in cadrul sesiunii internationale al parlamentului european al tinerilor, 2009



Parte din comitetul de afaceri externe, la adunarea generala de la Bruxelles, 2009

Cu delegatia Romaniei, reprezentand Romania la o sesiune internationala a Parlamentului European al Tinerilor, 2009

a fost preşedintele Clubului român de la Universitatea Columbia,

Introducandu-l pe pianistul roman Matei Varga, la un concert organizat la Columbia University
a fost intern la Institutul Cultural Român din Berlin dar şi la companii precum  International Strategy and Investment Group din New York şi Morgan Stanley tot din New York, acolo unde se va şi angaja, dealtfel, după absolvire.

Printre toate şi de-a lungul anilor în care a făcut toate acestea, Ioana Alecsiu a făcut şi sport. Tenis.




De care spune că s-a îndrăgostit "pe loc" şi de care s-a apucat în urma unui mic şantaj sentimental şi-a unei negocieri cu tatăl său - "fac înot dacă mă duci şi la tenis" - încheiate, ambele, cum s-a dovedit ulterior, cu succes. A performat în tenis, chiar dacă n-a făcut tenis de performanţă, pentru că a ştiut întotdeauna că vrea o carieră care n-are legătură cu sportul.

Poza cu trofeul de campion national pe echipe in 2008. Au urmat doua alte titluri anul urmator la Olimpia


Jucand tenis pentru Columbia (Universitatea Columbia, n.m.)


In Bangladesh, la inceputul unui meci demonstrativ in fara ministrului sportului, 2009


Cu Rafa Nadal in 2006 la US Open
 

Cu parintii mei la US Open, 2010 inainte de a incepe facultatea

La Red Bulls Stadion in cadrul cursului de economie sportiva condus de Sunil Gulati, presedintele federatiei americane de fotbal. 2013

Cu tata (Ştefan Alecsiu, n.m.) in Times Square, 2012

Cu trofeul castigat la turneul tinut in cadrul Us Openului, 2011

Cu tata la jocurile olimpice de la londra, 2012

Poza dupa castigarea campionatului Ivy League la tenis, pentru prima data in istoria echipei. 2013 colegele mele de echipa si cu mine


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

.